Cristian Achiței: „Modernizarea Drumului Național DN 28B Botoșani-Tg. Frumos se apropie de finalizare”

0 226

Modernizarea Drumului Național DN 28B Botoșani-Tg. Frumos se apropie de finalizare

 

La începutul săptămânii, constructorul a finalizat îmbrăcămintea asfaltică pe tronsonul din apropierea Mănăstirii Zosin

 

Din punctul de vedere al infrastructurii rutiere propriu-zise, Drumul Național DN 28B este la această dată practic finalizat cap-coadă, cu excepția a două tronsoane de câteva sute de metri de la granița dintre județele Botoșani și Iași. Pe aceste două segmente a fost definitivată deja consolidarea versanților și se lucrează în prezent la fundația sistemului rutier, inclusiv prin montarea unei geogrile între fundație și stratul de piatră spartă, în vederea așternerii straturilor asfaltice.

 

simio cosma

În paralel, constructorul lucrează și la realizarea marcajelor rutiere, la granița dintre județe.

 

Cea mai importantă cale de legătură rutieră a botoșănenilor cu restul țării este, așadar, aproape finalizată, după zeci de ani în care starea proastă a drumului a stârnit nemulțumirea oamenilor, iar câteva generații de politicieni au promis, fără a se ține de cuvânt, rezolvarea problemei.

 

Personal, sunt mândru că, în calitate de reprezentant al botoșănenilor în Parlamentul României, am reușit spargerea cercului vicios al vorbelor goale, neurmate de fapte și mi-am respectat întru totul promisiunea făcută de a moderniza DN 28B.

Comunicat de presă 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata