Credit de 50 de milioane de lei pentru investițiile din municipiul Botoșani

0 429

Municipalitatea va contracta un credit pentru finanțarea unor obiective de investiții de interes local.

Împrumutul va fi de 50.000.000 de lei lucrările de la Teatrul Mihai Eminescu și pentru asigurarea contribuției proprii și a cheltuielilor neeligibile pentru celelalte proiecte cu finanțare nerambursabilă aflate în implementare și pentru realizarea obiectivului de investiții „reabilitare și modernizare cvartal 3- Împărat Traian (1 Mai, Mușat Vodă, Libertății, Spătar Milescu, Palmași, Poporului, Cașin, Havuzului, Moara de Foc, Eroilor, Vulturului)”.

A cerut cuvântul în cadrul ședinței alesul liberal Cătălin Flutur. Eu sunt unul dintre cei care am susținut împrumuturile la primărie pentru că este singurul motor pentru a ne dezvolta. Nu o să avem niciodată suficienți bani. Suntem la un grad de îndatorare destul de mic și întrebarea mea este de ce nu cerem mai mult. Nu 50.000.000 ci 70.000.000 de lei  pentru că sunt proiecte și avem posibilitatea să luăm mai mult. Chiar aveam posibilitatea dacă analizăm foarte bine să luăm bani și pentru tramvaie. Eu sunt un adept al acestor lucruri…Sigur vom avea o problemă pentru că degeaba discutăm noi cu băncile comerciale dacă nu o să avem aprobarea comisiei interministeriale și sunt mulți care stau la rând acolo și așteaptă bani și este un plafon al gradului de îndatorare național nu la municipiu. Să dea Domnul să luăm banii cât mai repede pentru că nici constructorul de la Teatru nu poate să lucreze pe datorie. Eu am o întrebare cum de a acceptat să ia lucrarea știind că nu este asigurată finanțarea până la final, finanțarea este asigurată de 30% acolo. Trebuie să ne grăbim”, a precizat Cătălin Flutur.
Primarul municipiului Cosmin Andrei susține că la această dată 50.000.000 de lei sunt necesari pentru urgențele municipalității. „Sunt mai multe modalități pentru a contracta acest împrumut dacă ne raportăm la gradul de îndatorare… Acestea sunt nevoile pentru urgente pentru investiții, putem suplimenta acest credit dacă lucrurile vor merge și regulă și putem să finanțăm și alte proiecte ale municipiului Botoșani. Nu puteam finanța lucrările de la tramvai pentru că ultima finanțare era 57 milioane de euro din bugetul local. Pe lângă cei 40 milioane din fonduri europeni am devizul, iar timpul necesar pentru aceste lucrări era insuficient și trebuia să dăm înapoi și banii europeni dacă nu finalizam proiectul și cu siguranță nu îl finalizam nici în trei ani toate lucrările. Uitați-vă ce se întâmplă azi la Brăila, au grave probleme în șantier, nu reușesc să finalizeze șantierul și existe riscul să ramburseze 100% corecțiile financiare. După două licitații pe care le-am organizat cât de repede am putut nu am avut niciun câștigător, prețurile creșteau de la o licitație la alta. Acestea sunt nevoile urgente ale municipalității și aceasta este suma pe care o propun pentru credit”, a spus primarul Cosmin Andrei.

A urmat votul aleșilor locali. În unanimitate aceștia au votat proiectul de hotărâre de CL.  Gradul de îndatorare al municipalității la această dată este de 6,20% iar după contractarea acestui împrumut gradul de îndatorare va ajunge la circa 9.5% – 11%, deci sub nivel maxim de 30% prevăzut de legislația în vigoare.

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata