Costel Soptica apară decizia transformării Maternității în Spital pentru COVID-19: „Decizia este bazată pe raționamente clare, coerente, tocmai pentru a proteja mamele și viitoarele mame și nou-născuții”

0 2.151

Decizia transformării Secției Exterioare de Obstetrică și Ginecologie a Spitalului Județean Mavromati Botoșani în spital de primire a bolnavilor de COVID-19 este bazată pe raționamente clare, coerente, tocmai pentru a proteja mamele și viitoarele mame și nou-născuții. NU vor rămâne fără sprijin.

❗️Botoșănenii trebuie să înțeleagă că epidemia de coronavirus se extinde cu repeziciune, iar autoritățile împreună cu cadrele medicale au identificat și caută în continuare cele mai bune măsuri pentru a proteja sănătatea atât a celor care la ora actuală necesită sprijin medical dar și a celor care ar putea contacta coronavirus.

​❗️Un lucru este cert! Nicio măsură nu este luată pe picior!! ESTE OBLIGATORIU să gândim în perspectivă și să avem în vedere că ne îndreptăm cu pași repezi spre vârful epidemiei în România. Este o chestiune de viață și de moarte! Trebuie să fim pregătiți să preluăm și să tratăm toți botoșănenii infectați cu COVID-19.

​❗️Alocarea Secției Exterioare de Obstetrică și Ginecologie a devenit de două zile TEMĂ DE CAMPANIE ELECTORALĂ pentru actualii și viitorii aspiranți la funcții publice. Opriți-vă! În aceste momente este nevoie mai mult ca oricând de livrarea celor mai bune soluții, de coagularea forțelor, de punerea la dispoziție a expertizei profesionale.

​ ✅Fac apel la toți factorii care emit păreri în spațiul public să nu mai producă panică în rândul botoșănenilor. Fac apel la botoșăneni să fie responsabili, să înțeleagă că măsurile luate sunt pentru a-i ajuta pe părinții noștri, pe bunicii noștri, pe frații și surorile noastre.

Notă: Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Botoșani a aprobat amenajarea Secției Exterioare de Obstetrică și Ginecologie a Spitalului Mavromati Botoșani pentru pacienții suspecți și confirmați cu COVID-19, cu relocarea Neonatologiei (TI si prematuri) la Compartimentul ORL al Secției exterioare de Pediatrie a Spitalului Județean, Obstetrica și Ginecologia la blocul central din str Marchian, iar gravide, nou-născuți și lehuze confirmate cu Covid-19 la Secția Exterioară de Obstetrică și Ginecologie a Spitalului Mavromati Botoșani.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata