parlamentare sus
achitei top

Cosmin Andrei primar în biroul de… viceprimar. Săptămâna viitoare va avea echipa completă de conducere

0 245

Primarul Cosmin Andrei doreşte să-şi înceapă efectiv activitatea chiar dacă până săptămâna viitoare nu are echipa de consilieri locali completă şi nici pe cei doi viceprimari în funcţie.

psd parl jos

În prima zi de după depunerea jurământului Cosmin Andrei era tot în biroul pe care l-a ocupat şi până acum şi cel mai probabil se va muta în biroul de primar în zilele următoare. „În jurul datei de 5 noiembrie vom convoca această ședință pentru validarea acestor membri și pentru stabilirea viceprimarilor într-o ședință de îndată. Putem să punem în aceeași ședință, după ce depun jurământul colegii consilieri supleanți și avem Consiliu Local cu proporția politică pe care au decis-o cetățenii, putem să supunem la vot și alegerea celor doi viceprimari”, a declarat
Cosmin Andrei. Vor fi validaţi în următoarea şedinţă de CL Marius Rogojinschi, Petru Taielup şi Silvia Diaconu (PSD), respectiv Maricel Maxim şi Ada Macovei (PNL).
Primarul Cosmin Andrei va avea în echipă ca viceprimari pe social democratul Bogdan Buhăianu, ce va renunţa la mandatul de director executiv la Urban Serv şi Liviu Toma de la Pro România. Postul de administator public va fi ocupat de Mircea Magdalena, ce astfel va renunța la mandatul de consilier local. În locul său va fi validat Miluță Timofte.

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata