Contestatii depuse la licitatia pentru lucrarile de la drumul strategic

0 191

Cinci contestaţii au fost depuse după anunţarea câştigătorului la licitația pentru atribuirea contractelor de lucrări pentru cele trei tronsoane care fac parte din drumul strategic al județului Botoșani.

Pentru primul lot al drumului strategic a fost depusă o contestație de asocierea Danlin XXL și Dragos Invest, ambele firme din Neamț. Primul lot are o lungime de 29,2 kilometri și este de la Șipote (judetul Iași) – limita de județ – Rediu – Răuseni – Călărași, la care se adaugă 10 kilometri intre Dângeni și Mihălășeni.

Pentru lotul doi care are 51,1 kilometri și este intre Răuseni – Albești – Trușești – Dângeni – Hănești au fost depuse trei contestaţii, respectiv asocierea Cornells Floor, Construct Com Botoșani, Test Prima Suceava și Autotehnorom, asocierea Mavgo Holding Bacău, Aqua Parc Neamț și Hydrostoy AD Bulgaria şi asocierea Dimex 2000 Company și SC Frasinul din Bistrița Năsăud, situată pe locul 5 din 6

Pentru lotul trei, cel mai scurt, are 25,8 kilometri, va începe din DN 29D și va fi intre Blândești – Cerchejeni – Sulița – Lunca – Todireni, a fost depusă o contestaţie de la  asocierea SC Frasinul și SC Dimex 2000 Company din Bistrița Năsău.

La licitaţia organizată de Consiliul Judeţean în total au fost 17 oferte, cinci pentru tronsonul I și câte șase pentru tronsoanele II și III. Toate lucrările au fost adjudecate de Conrec SA, care a depus oferte pe toate loturile, în asociere cu OPR Asfalt Timișoara și Oras Publica Y Regadios SA din Toledo, Spania. Valoarea contractului se ridică la 395,5 milioane de lei.

 

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata