Conducerea Parlamentului a decis calendarul adoptării bugetului pe anul viitor

0 390

Birourile reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au stabilit, luni seara, calendarul de dezbatere în comisiile parlamentare şi votul în în plenul reunit al Parlamentului a proiectului de buget pe anul 2022.

simio cosma

Preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu a anunţat, după şedinţa BPR, că până marţi la ora 12.00 vor fi depuse amendamentele la proiect, iar dezbaterea şi votul vor avea loc într-un plen reunit joi, de la ora 11.00. „Am decis în BPR calendarul şi comisiilor şi faptul că se va desfăşura cu prezenţa fizică a parlamentarilor, având clar în regulament dreptul de înlocuire a colegilor care nu sunt. Este până mâine la ora 12.00 perioada depunerii amendamentelor şi joi încep dezbaterile, urmând să mai facem un birou permament pe data de 23 decembrie. Joi în plen dezbateri şi supunere la vot, urmând să facem timpii de dezbatere în funcţie de câte amendamente sunt”, a afirmat Marcel Ciolacu, luni la Parlament.

Guvernul a aprobat, luni, în şedinţă, proiectul bugetului de stat pe 2022 şi proiectul bugetului asigurărilor de stat pe 2022. Ministrul Finanţelor a afirmat că Executivul îşi propune atingerea ţintei de deficit până în 2024, iar deficitul bugetar pe cash se menţine în termenele agreate cu Comisia Europeană în procedura de deficit excesiv, respectiv 5,84% din PIB.

 

 

 

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata