Concursul Național de limbă latină „Ovidianum” în acest weekend la Botoșani

0 112

În acest weekend la Botoșani are loc Concursul Național de limbă latină „Ovidianum”.

Festivitatea de deschidere a avut loc vineri seară la Colegiul Național A.T. Laurian.   „Limba latină a fost, este și va rămâne piatra de încercare pentru multe generații de elevi și studenți. A fost și pe vremea noastră, a fost și pe vremea bunicilor noștri, este și acum pe vremea voastră și sunt convinsă că va fi și pe vremea copiilor voștri. Cu toate acestea, dragi elevi, studierea limbii latine nu este și nici nu trebuie să fie vreodată un scop în sine, ci ea trebuie să se facă din perspectiva faptului că este, alături de limba greacă veche, emblema fundamentală a culturii europene. 

 Nu trebuie să uităm niciodată că limba latină este baza de pornire pentru limbile romanice, din care face parte și limba româna. Deci, nu vom ști niciodată bine limba maternă, dacă nu ne vom însuși un bagaj minim de cunoștințe de limbă latină. Voi, dragi elevi, aveți ocazia de a vă etala cunoștințele de limbă latină aici, la Botoșani, leagăn al culturii naționale. 

Vă felicit pentru rezultatele de până acum, care v-au propulsat la acest important concurs național și vă doresc mult succes! Felicitări domnule inspector școlar Manolache Ciprian! Felicitări organizatorilor!” a spus Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani invitată la festivitatea de deschidere a concursului național.

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata