Comunicat de presa PMP Botoşani : Legea pensiilor – o mare păcăleală în prag de Crăciun

0 436

Legea pensiilor a fost adoptată de către Parlamentul României. Un nou motiv pentru Liviu Dragnea şi Guvernul PSD să se laude cu noi şi noi creşteri consistente de venituri pentru pensionari. „Se prevăd creşteri consistente de pensii până în 2022 – în unele cazuri chiar cu 250%. Se rezolvă inechităţile: pentru muncă egală se vor acorda pensii egale” – ne transmite Liviu Dragnea pe reţelele de socializare. Ceea ce nu ne spun cei de la PSD este crudul adevăr, această nouă Lege a pensiilor este o mare păcăleală.

Promisiunile de creşteri semnificative pentru pensionari sunt nerealiste şi sunt plasate mai ales în sarcina celor care vor guverna după PSD. Bugetul nu va putea niciodată să susţină aberaţiile gândite la ceas de seară de Olguţa Vasilescu&Co. Românii au nevoie de locuri de muncă bine plătite și de investiții pentru dezvoltare. Doar așa vom putea garanta pensii mai mari pentru toți românii care au muncit cinstit o viață întreagă în mod natural, nu prin legi care promit că pensiile vor crește peste 5 ani.

În ceea ce îi priveşte pe clienţii politici ai PSD-ALDE, aceştia pot sta liniştiţi. Mereu se vor găsi bani pentru pensiile speciale. Pensionarii de rând primesc doi bănuţi amărâţi, şmecherii ieşiţi la pensie la 45 de ani se vor îmbogăţi şi ne vor râde în nas.

Realitatea este că pensionarii din România sunt furaţi de Guvernul PSD – ALDE, care nu respectă legea actuală şi nu indexează pensiile în conformitate cu inflaţia. PMP este singurul partid din România care susţine desfiinţarea întregului sistem de pensii speciale, pe care noi îl considerăm furt din bani publici.

Preşedinte PMP Botoşani Radu Judele

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata