Cod galben de inundatii emis de hidrologi

0 143

Institutul Naţional de Hidrologie a emis, sâmbătă, o atenţionare cod galben de inundaţii care vizează bazine hidrografice din 15 judeţe. Sunt prognozate scurgeri pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi depăşiri ale cotelor de atenţie.

Atenţionare cod galben de inundaţii a intrat în vigoare sâmbătă, la ora 13.00 şi este valabilă până duminică la ora 14.00. Alerta vizează bazine hidrografice din judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Suceava, Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi.

Potrivit INHGA, pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza (judeţul Maramureş), Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud), Mureş – bazin superior amonte S.H. Glodeni (judeţele Harghita şi Mureş), Niraj (judeţul Mureş), Buzău – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Braşov, Covasna şi Buzău), Rm.Sărat – bazin superior (judeţele Vrancea şi Buzău), Putna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea), Trotuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Harghita, Neamţ, Bacău şi Covasna), Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Harghita, Suceava, Neamţ şi Bacău), Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Suceava şi Neamţ), Suceava – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Suceava), Jijia – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Botoşani şi Iaşi), Bârlad – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Neamţ, Bacău, Vaslui, Iaşi, Vrancea şi Galaţi), Başeu (judeţul Botoşani), Prut – afluenţii mici aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Jijia (judeţele Botoşani şi Iaşi), afluenţii mici ai Siretului – aval acumularea Calimăneşti (judeţele Vrancea şi Galaţi) sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata