CJ Botoșani: Se circulă pe toate drumurile județene
Căderile de zăpadă abundente înregistrate la sfârșitul săptămânii trecute și astăzi, precum și temperaturile sub zero grade Celsius au determinat intervenții ale drumarilor pe drumurile județene administrate de Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, instituție subordonată Consiliului Județean Botoșani.
În acest context, pentru toate cele patru baze de deszăpezire, au fost mobilizate un număr de 27 de utilaje care au acționat cu lame și răspânditoare, fiind folosite aproximativ 800 de tone de material antiderapant.
Deși pe anumite porțiuni de drum căderile de zăpadă în cantități însemnate și viscolul au impus o intervenție complexă din partea drumarilor, la această oră toate drumurile județene sunt deschise circulației pe ambele sensuri de mers, nefiind înregistrate blocaje.
„Încă de la apariția primelor manifestări ale fenomenelor specifice iernii toate echipele de intervenții au fost prezente în teren pentru asigurarea viabilității arterelor județene. Având în vedere faptul că precipitațiile vor continua și în orele următoare, vom monitoriza permanent starea drumurilor astfel încât să se poată interveni cu promptitudine pentru prevenirea eventualelor blocaje. Avem necesarul de utilaje, avem un stoc consistent de material antiderapant, sunt îndeplinite toate premisele pentru a face față provocărilor acestui episod de iarnă autentică. Depunem toate eforturile pentru a asigura un nivel ridicat de siguranță a circulației pe drumurile județene, cu toate acestea, fiecare participant la trafic trebuie să aibă în vedere condițiile de iarnă și să ia măsuri în consecință înainte de a se porni la drum. Dotarea corespunzătoare a autoturismului, adaptarea vitezei la condițiile de trafic și atenția sporită sunt elemente esențiale pentru o deplasare în siguranță, a declarat Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani.
Informații detaliate privind starea drumurilor județene pot fi solicitate Dispeceratului Direcției Județene de Drumuri și Poduri Botoșani, telefon 0231/510.792.