parlamentare sus
achitei top

Chiriasi evacuati din cauza datoriilor

0 1.010

Datoriile acumulate la chirii şi la utilităţi sunt motivele pentru care peste zece familii au fost evacuate de societatea Locativa în acest an. Campania de evacuare va contiuna şi în perioada următoare.

psd parl jos

„Unii chiriaşi consideră că la Locativa e traiul bun şi, pe lângă faptul că uită să-şi plătească chiria, au acumulat datorii şi la furnizorii de utilităţi, care ne mai roagă şi pe noi să le recuperăm anumite debite, deşi nu e obligaţia noastră. Şi ei, la rândul lor, ar trebui să-i acţioneze îm judecată pe chiriaşii respectivi”, a declarat Florinel Gornea, directorul societăţii. În perioada următoare pe lângă cei care au restanţe la chirie şi utilităţi vor fi evacuaţi şi cei care distrug locuinţele şi cei care au fost sancţionaţi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. „Vom continua cu evacuările şi sunt semne că s-ar putea să avem şi evacuări din cauza faptului că unii chiriaşi mai distrug şi au o relaţie tensionată cu vecinii. Mă refer la cei amendaţi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. Au apărut evenimente neplăcute în Centrul Vechi şi la Cămin Textila. Deocamdată, ne rezumăm la aceste două locaţii”, a precizat directorul Locativa.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata