Cererile pentru tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional se pot depune la Direcția de Asistență Socială

0 130

Start la depunerea solicitărilor privind acordarea de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional

Începând cu data 24.08.2019, Direcția de Asistență Socială Botoșani demarează acțiunea de primire a solicitărilor pentru acordarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional, în conformitate cu O.U.G. nr. 133/2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de elevi cei mai defavorizaţi care beneficiază de sprijin educaţional pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional acordate din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestora.

Potrivit acestui act normativ, copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat preșcolar (grădiniță), primar și gimnazial, definiți astfel:

copiii cei mai dezavantajaţi din învăţământul de stat preşcolar – copii preşcolari înscrişi în învăţământul de stat care îndeplinesc condiţiile pentru obţinerea sprijinului educaţional acordat copiilor din familii defavorizate conform Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările şi completările ulterioare;

copiii cei mai dezavantajaţi din învăţământul de stat primar/gimnazial – copiii înscrişi în învăţământul de stat, primar şi gimnazial, care îndeplinesc criteriile de venit stabilite în Programul naţional de rechizite şcolare, conform Ordonanţei Guvernului nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite şcolare în anul şcolar 2001 – 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 126/2002, respectiv care sunt în întreţinerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară, respectiv 1115 lei;

beneficiază începând cu anul școlar 2020-2021, de sprijin financiar acordat sub formă de tichet social pe suport electronic în cuantum de 500 de lei/an școlar.

Aceste tichete sociale emise pe suport electronic vor putea fi utilizate pentru achiziționarea de materiale școlare necesare frecventării școlii, constând în: articole pe papetărie, caiete, stilouri, articole pentru pictură, ghiozdane și alte articole necesare în școli și grădinițe, precum și articole de vestimentație necesare frecventării școlii și grădiniței.

Destinatar final al acestui sprijin educațional este copilul, titularul tichetului social pe suport electronic pentru sprijin educațional fiind reprezentantul familiei, respectiv reprezentantul legal al copilului.

Condițiile de eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinească solicitanții sunt următoarele:

să aibă domiciliul/reședința pe raza municipiului Botoșani;

să facă dovada înscrierii copilului la grădiniţă sau școală ;

să îndeplinească condițiile prevăzute la lit.a) și b) de mai sus.

Pentru anul şcolar 2020-2021 cererile se depun de către reprezentantul familiei sau de către reprezentantul legal al copilului, în perioada 24.08.2020 – 04.09.2020 la sediul Direcției de Asistenţă Socială Botoșani, Str.Săvenilor nr.12, în cadrul programului cu publicul.

Precizăm că, pentru beneficiarii de venit minim garantat conform Legii nr. 416/2001 cu modificările și completările ulterioare precum și pentru beneficiarii prevederilor Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ce se regăsesc în evidențele Direcției de Asistență Socială Botoșani, tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional se acordă pe baza listelor întocmite în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (5) O.U.G. nr. 133/2020, aceste persoane având obligația să depună cererea și dovada înscrierii copilului/copiilor la grădiniță/școală pentru anul 2020/2021.

Ceilalți posibili beneficiari, care nu sunt în evidența Direcției de Asistență Socială Botoșani cu prestațiile sociale menționate mai sus, depun odată cu cererea și documentele doveditoare privind componența familiei precum și acte doveditoare privind veniturile realizate de membrii familiei în luna iulie 2020.

Cererea poate fi transmisă și electronic la următoarea adresă de e-mail a instituției: dasbotosani@yahoo.com și poate fi descărcată de pe site-ul Direcției de Asistență Socială Botoșani : www.dasbotosani.ro, secțiunea Informații/Anunțuri.

Prima evaluare a cererilor depuse, însoțite de actele doveditoare se va realiza în perioada 07.09.2020-14.09.2020, urmând ca Direcița de Asistență Socială Botoșani să înainteze lista destinatarilor finali către Instituția Prefectului – Județul Botoșani, până la data de 15.09.2020.

Direcția de Asistență Socială Botoșani are obligația de a actualiza lunar lista destinatarilor finali și de a o înainta Instituției Prefectului – Județul Botoșani, ca atare, sunt acceptate și solicitările depuse peste acest termen, aceste persoane urmând a se regăsi pe lista destinatarilor finali din luna următoare depunerii cererii.

Mențiunăm că suma de bani de pe tichetul social, aferentă unui an școlar va putea fi folosită timp de un an de zile de la data emiterii, numai pe baza actului de identitate al titularului, aceste tichete putând fi utilizate numai în anumite magazine din raza localității de domiciliu a fiecărui titular de tichet. Lista cu aceste magazine va fi primită de către fiecare persoană, odată cu distribuirea tichetului.

De asemenea, informații suplimentare se pot solicita și telefonic la numărul 0231-583230, int.22.

 

 

 

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata