Cătălin Silegeanu: „Orașul nu este moșia lui Cosmin Andrei și nu va fi nici a viitorului primar, oricine ar fi acela!”

0 384

Primarul Cosmin Andrei este un monument de perseverență și înverșunare când vine vorba despre satisfacerea propriilor interese. A reorganizat Direcția de Servicii Publice pentru a-și pedepsi un vechi oponent politic, a desființat societatea Locativa pentru a înlătura tradiționalul contracandidat la Primărie, a fraudat un concurs de angajare pentru a-i asigura amantei o leafă și un birou, a transformat Direcția de Taxe și Impozite într-un mesager de propagandă, iar acum folosește sărbătorile și bugetul local pentru campanie electorală.

 

Zilele Municipiului Botoșani vor avea loc în perioada 9-12 mai, adică fix în debutul campaniei electorale. Propunerea a mai fost combătută în plenul Consiliului Local. Opoziția și comunitatea au explicat de ce nu este adecvat ca un eveniment festiv să fie amestecat cu interese politice, dar primarul a insistat și a revenit cu proiectul de hotărâre. De această dată, actul normativ a fost inclus într-o ședință extraordinară, despre care Codul administrativ prevede că se desfășoară doar „în caz de forță majoră și/sau de maximă urgență pentru rezolvarea intereselor locuitorilor”. Cum această condiție nu este întrunită, discutăm în primă fază despre legalitatea adoptării proiectului de hotărâre.

 

Apoi, trebuie să cântărim necesitatea și moralitatea acestei decizii. Primăria tocmai a alocat 500.000 de lei din bugetul local pentru organizarea festivalului într-un moment când atenția ar trebui să fie îndreptată spre alegerile iminente, nu spre festivități. Această manevră nu este doar o încercare de autopromovare pe banii contribuabililor, ci și o deturnare a spiritului comunitar în scopuri electorale. Dar așteptările în ceea ce privește atitudinea și acțiunile lui Cosmin Andrei nu aveau oricum vreo legătură cu corectitudinea, decența și verticalitatea, pentru că experiențele anterioare au dovedit că primarul nu prețuiește deloc astfel de valori.

 

simio cosma

Nu ne așteptam, în schimb, să apară îndoieli referitoare la figura lui Marcel Maxim, un consilier local care pretinde a fi „un liberal autentic”, dar care a ales să faciliteze planurile primarului.

 

Municipiul Botoșani merită mai mult decât să fie folosit ca scenă pentru interesele politice ale unui singur om. Îndemn comunitatea să ceară transparență și respect față de nevoile sale, în locul manevrelor politice care deturnează tradițiile și fondurile orașului. Orașul nu este moșia lui Cosmin Andrei și nu va fi nici a viitorului primar, oricine ar fi acela!

Comunicat de presă Cătălin Silegeanu candidat AUR la Primăria municipiului Botoșani 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata