Cătălin Rotundu, secretar general PNL, : “ALDE este aceeași mizerie ca PSD”

1 238

În calitate de secretar general al PNL Botoșani vreau să transmit un mesaj foarte clar celor de la ALDE Botoșani. Am acceptat cu mare greutate o soluție temporară de numire a prefectului din partea ALDE doar pentru a fi respectat o parte din protocolul de colaborare.

Din păcate, însă, conducerea ALDE Botoșani forțează nota și, prin intermediul mass-media, solicită mult mai multe funcții de conducere decât cele prevăzute în înțelegere. Ceea ce demonstrează că cei de la ALDE dau dovadă de neseriozitate, imoralitate și lipsă de profesionalism politic. Personal, mi se confirmă, încă o dată, că ALDE este aceeași mizerie ca PSD.

Deja am avut o primă discuție pe această temă cu președintele PNL Botoșani, Costel Șoptică, și urmează ca în aceste zile să vorbesc și cu ceilalți colegi din organizația județeană. Tema discuției va fi încetarea oricărei negocieri pentru împărțirea vreunei funcții de conducere publică către ALDE sau către un alt partid.

Preferăm să ne asumăm guvernarea alături de premierul Ludovic Orban, decât alături de unii lideri ALDE care au grave probleme de integritate. În primul BPJ Botoșani voi propune spre analiză dacă cele două funcții de conducere de la Protecția Consumatorului, respectiv de la Direcția Județeană de Statistică vor mai fi alocate celor de la ALDE.

Așa cum se știe, electoratul din România a votat pentru o altfel de administrație, fără PSD și fără minciună. Lupul își schimbă părul, dar năravul ba.

Secretar general al Organizației Județene PNL,

Cătălin Gheorghe Rotundu

1 Comentariu
  1. Ochiul Magic Spune

    Are dreptate domnul general al PNL. Alde e aceeași mizerie că PSD, care împreună cu PNL a format USL. Pare-se că domnul general are memoria scurta. Noi, alegătorii, nu!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata