Catalin Flutur, foc si para in sedinta de CL : “Suntem de acord cu scumpirile mergand in avalansa asta nationala”

0 480

Cătălin Flutur, primarul muncipiului, a fost nemulţumit de nepăsarea aleşilor locali care nu au fost de acord cu majorarea taxelor locale dar aprobă creşteri la apă, gunoi sau termie. Ieşirea edilului a pornit de la faptul că aleşii nu au dorit să discute pe marginea proiectului de hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentantului Consiliului Local al Municipiului Botoșani în Adunarea Generală a Asociațiilor ADI „AQUA Botoșani” pentru aprobarea noilor prețuri și tarife la serviciile publice de alimentare cu apă potabilă și de canalizare – epurare propuse de SC Nova ApaServ SA. „Mă simt nevoit să port o discuție la acest punct de pe ordinea de zi. Nu este pentru prima dată când așa, fără să discutăm, votăm creșteri, majorări la tarife, că-i la apă, că-i la gunoi, că-i la salubrizare, că-i la termie. Trecem și se votează aceste creșteri ca și cum e normal. Dar niciodată nu vi s-a părut normal că reducem subvenția la termie cu 30 de lei sau mai adăugăm bani la taxe și locale cu 10 lei per apartament știind în ce situație suntem cu bugetul, știind că aceste creșteri le suportăm din buget, știind că municipiul Botoșani are poate rolul cel mai important pe lângă Consiliul Județean în ADI Aqua. Eu vreau să pun un semn de întrebare. Suntem de acord cu scumpirile mergând în avalanșa asta națională. Se scumpește curentul foarte bine, se scumpește gazul foarte bine, hai să mai scumpim și noi apa, hai să mai scumpim și noi gunoiul. Și nu spunem nimic. Nu ne întrebăm dacă avem de unde să plătim banii aceștia, nu mai punem problema populației. Când am zis hai să scumpim un pic să avem buget… Nu, că punem bir pe populație. Dar acum prin votul asta nu punem bir pe populație? Vă mulțumesc!”, a declarat Cătălin Flutur, primar municipiul Botoșani. Eugen Ţurcanu a venit cu propunerea ca mandatul să fie pentru viceprimarul Marian Murariu dar ca acesta să nu fie de acord cu majorarea în Adunarea Generală a Asociațiilor ADI „AQUA Botoșani” . La vot însă proiectul a trecut în forma iniţială.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata