Catalin Flutur asteapta incasari mari la Parcul Cornisa din vara : „Important este faptul că am deschis”

0 421

Incasările obţinute până acum la Parcul de Agrement Cornisa nu au acoperit valoarea facturilor la utilităţi, care este destul de mare. Primarul Cătălin Flutur estimează că încasările vor creste  în sezonul cald, când va fi deschisă şi partea de bazine exterioare. „În aproximativ un an de la deschidere ne vom face o imagine corectă şi coerentă pentru că grosul încasărilor şi ceea ce aşteaptă toată lumea este zona exterioară. Noi nu putem să anticipăm acum absolut nimic, dar important este faptul că am deschis, că în astea două luni, doar pe partea de interior sumele acoperă utilităţile”, a declarat Cătălin Flutur.

În același timp Parcul Cornişa a fost promovat la târgurile de turism organizate de la începutul acestui an. Mai mult, s-a luat legătura cu reprezentanţii celor trei aeroporturi din zonă, Iaşi, Suceava şi Bacău pentru a se pune la dispoziţie o locaţie pentru prezentarea acestei zone de agrement.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata