pas top

Casa unei familii cu șapte copii a fost afectată de incendiu

0 151

Spune NU improvizațiilor la instalațiile electrice! Este lecția învățată, din păcate cu prețul unor bunuri materiale, de o familie cu șapte copii din satul Bădiuți, orașul Ștefănești. S-a întâmplat în această seară când, din cauza unui scurtcircuit, s-au aprins patul și câteva materiale textile dintr-o cameră a locuinței. Când s-a produs incendiul, nu era nimeni în interior.
Fumul dens care ieșea din casă le-a atras atenția și au solicitat sprijinul pompierilor. La fața locului au ajuns salvatorii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești și pompierii voluntari din orașul Ștefănești. Incendiul a fost stins înainte de a se extinde la întreaga locuință.

Evenimente ca cel descris pot fi prevenite, dacă:

❌ Nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;

❌ Nu interveniţi asupra contorului;

❌ Nu utilizaţi receptoare electrice neomologate;

✔️ Utilizaţi doar siguranţe calibrate la tabloul electric din locuinţă;

✔️ Verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

✔️Amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede; majoritatea accidentelor de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau în contact cu apă;

✔️Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului;

✔️Efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei de utilizare, cu personal autorizat;

✔️ Orice modificare a instalaţiei de utilizare din gospodărie poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de personal autorizat.

 

 

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata