Casă incendiată la Aurel Vlaicu, Avrămeni de jocul copiilor cu focul

0 123

Atenție unde țineți chibriturile! Nu lăsați la îndemâna copiilor mijloace de aprindere!

Au profitat de neatenția părinților care lucrau în grădina, s-au jucat cu chibriturile și au aprins furajele din gospodărie. Este isprava unor frați din satul Aurel Vlaicu, comuna Avrămeni.
Până să realizeze ce se întâmplă, incendiul s-a extins de la depozitul de furaje, care era lipit de casă, la acoperișul locuinței. Trei echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni, cu două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, dar și pompierii voluntari din comună, cu un buldoexcavator, au răspuns apelului de ajutor al părinților. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit aproape două ore. Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri. Au ars depozitul de furaje, acoperișul casei pe o suprafață de cca. 35 m.p. și bunurile depozitate în pod ( boabe de porumb, semințe de floarea – soarelui și făină de grâu).
Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, recomandăm părinților să nu lase la îndemâna copiilor mijloace de aprindere (chibrituri, brichete, etc.) și să îi supravegheze permanent pe cei mici.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata