Cadrele didactice se pregatesc de protest la Botosani
Cadrele didactice botoşănene se pregătesc de protest, dacă rerezentaţii Guvenrului nu vor semna un acord prin care acestea să primească drepturi care sunt prevăzute în lege şi care nu sunt aplicate. Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ (LSI), susţine că termenul pentru semnarea acordului este 25 septembrie.
„Reglementarea calculului sporurilor și indemnizațiilor raportat la salariul de bază și nu la salariul din decembrie de anul trecut erapromisiunea că se va face în vară iar lucrul acesta dar nu este făcut. De asemenea, am mai cerut alocarea unor sume pentru plata dobânzilor la hotărârile judecătorești și plata tranșelor care nu sunt plătite, găsirea unei soluții pentur ca de la 1 ianuarie salariile nete să crească și nu așa cum se întâmplă acum când după promisiunea că ne cresc salariile cu 25% s-a găsit chichița de trecere a contribuțiilor la angajat astfel încât să nu crească salariile. Tot felul de explicații se găsesc. Mai avem o solicitare către Guvern referitoare la legea pensiilor la modul general. Nu este posibil ca un profesor după 40 de ani de activitate să se pensioneze cu 1.400-1.800 de lei, în timp ce atâtea categorii de personal se pensionează cu pensii de 10-20 de ori mai mari la 40 de ani, nu după 40 de ani de activitate. Este nedrept din punct de vedere social și lucrul acesta trebuie reglementat, să se aplice tuturor aceeași unitate de măsură”, a spus liderul LSI.
În perioada 2-5 octombrie vor fi organizate primele acțiuni de protest care vor consta în pichetări la nivel local, iar mai apoi la nivel central. La Botoșani, pichetările ar putea avea loc pe 3 sau 4 octombrie.
FSLI: Ultimatum dat Guvernului, la început de an şcolar: din 2 octombrie profesorii încep protestele
Membrii de sindicat reclamă faptul că sporurile salariale se calculează prin raportare la salariile de bază de anul trecut, ceea ce conduce la obţinerea unor venituri salariale mai mici decât ar trebui de fapt. Concret, angajaţii din învăţământ pierd, în medie, peste 3 la sută din venitul brut, iar procentul poate fi mai mare, dacă au mai multe sporuri.
Totodată suntem nemulţumiţi de faptul că Executivul nu a cuprins în Legea bugetului de stat pentru anul 2017 sumele necesare pentru plata sentinţelor judecătoreşti, în conformitate cu prevederile legale de eşalonare a plăţii acestor sentinţe. În medie, fiecare angajat din educaţie ar trebui să recupereze aproximativ 5.000 de lei.
Suntem nemulţumiţi de cuantumul mic al creşterii salariilor nete în anul 2018 comparativ cu creşterile salariilor brute, consecinţă a majorării contribuţiilor angajaţilor către stat. În urma calculelor făcute de FSLI şi recunoscute ulterior de ministrul Finanţelor Publice, precum şi de ministrul Muncii, dacă nivelul brut al salariilor creşte cu 50 la sută, în realitate, ceea ce va primi, anul viitor, fiecare angajat din învăţământ este de maximum 25%.
În acest context, FSLI cere Guvernului României începerea negocierilor şi încheierea unui acord scris până la data de 25 septembrie 2017, prin care să fie soluţionate aceste solicitări, respectând următorul calendar:
Începând cu cel târziu data de 1 octombrie 2017, sporurile salariale să se calculeze prin raportarea la actualele salarii de bază;
La rectificarea bugetară care se va face până la sfârşitul anului 2017, să fie cuprinsă suma necesară pentru plata sentinţelor judecătoreşti;
Până la sfârşitul acestei luni să se găsească o soluţie, astfel încât salariile nete din învăţământ, în anul 2018 să crească într-un procent mai mare decât cel anunţat de Executiv.
În situaţia în care Guvernul României va ignora solicitarea FSLI, vor începe acţiunile de protest, după cum urmează:
În data de 2 octombrie 2017, între orele 12.00-14.00, vor fi pichetate toate prefecturile din reşedinţele de judeţ;
În zilele de 4 şi 5 octobrie 2017 va fi pichetat sediul Guvernului.