„Bugetul pe 2026, în linie dreaptă”- Ministrul Finanțelor anunță calendarul aprobării

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat luni că, împreună cu partidele din coaliția de guvernare, a fost agreat un calendar „clar și realist” pentru aprobarea bugetului de stat pe 2026, cu etape bine definite până la votul final în Parlament.

Potrivit ministrului, în următoarele zile vor fi aprobate plafoanele bugetare, urmate de consultări cu toate ministerele, iar la mijlocul lunii februarie proiectul de buget va fi publicat și adoptat în Guvern. În a doua parte a lunii februarie, bugetul va intra în dezbatere și la vot în Parlamentul României.

„Bugetul pe 2026, în linie dreaptă. Am agreat azi, alături de colegii din coaliţia de guvernare, un calendar clar şi realist pentru aprobarea bugetului de stat pe 2026. La mijlocul lunii februarie urmează publicarea proiectului de buget și aprobarea în Guvern, iar în a doua parte a lunii februarie bugetul va intra în dezbatere și la vot în Parlament.

 

Acest calendar a fost azi agreat de toate partidele din coaliție – o aliniere importantă, ce asigură înțelegerea comună a ritmului și etapelor de aprobare a bugetului.

 

Am discutat, de asemenea, pachetul de măsuri pentru administrație, esențial pentru construcția bugetului, precum și continuarea măsurilor de relansare economică. Acestea vor fi reflectate atât în bugetul pe 2026, cât și prin pachete distincte de politici publice, construite echilibrat, pe baza propunerilor tuturor membrilor coaliției.”, a scris Alexandru Nazare pe Facebook

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More