parlamentare sus
achitei top

BOR a decis cum se vor oficia slujbele de Paști

0 817

Toate slujbele din perioada imediat următoare, inclusiv cele de Florii şi de Înviere, vor fi săvârşite în biserici, fără credincioşi.La miezul nopţii, în noaptea de Înviere, se va aprinde lumânarea de la candela din casă, și se cântă ‘Hristos a înviat’. ”Să ne rugăm ca El să reaprindă în noi lumina credinţei şi speranţei”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, scrie DC News.Credincioșii pot asculta slujbele în primul rând prin intermediul Televiziunii şi Radioului Patriarhiei Române, Trinitas, sau online prin intermediul canalelor mediatice ale eparhiilor şi parohiilor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata