Bogdan Suruciuc, ISJ: „La nivelul județului Botoșani nu va exista varianta învățământului on-line la începutul anului școlar”

0 726

Noul an școlar va debuta peste o săptămână iar în zeci de școli au loc lucrări de reabilitare. Doar la nivelul municipiului Botoșani sunt lucrări în 13 unități școlare. Cu toate acestea Bogdan Suruciuc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean, a dat asigurări că procesul educațional se va desfășura în format fizic în toate unitățile. Sunt situații în care elevii vor învăța în trei schimburi.

„Ne pregătim pentru începerea cursurilor unui nou an școlar!

La acest debut de an școlar avem, în județul Botoșani, zeci de școli care se află în proces de reabilitare, consolidare sau construcție, motiv pentru care, în permanență, am căutat și am găsit soluții de relocare a elevilor în alte spații în care să se desfășoare actul educațional.

Cu mai puțin de două săptămâni până la începerea cursurilor, am vizitat, din nou, școlile din Botoșani aflate în reabilitare, pentru a verifica stadiul lucrărilor și pentru a mă asigura că acestea avansează.

simio cosma

Dacă în județul Botoșani relocările s-au desfășurat relativ simplu, în municipiul Botoșani există o mai mare dificultate în relocarea unităților de învățământ și mutarea elevilor în spații corespunzătoare, deoarece numărul școlilor aflate în același timp în reabilitare, este ridicat. 

Cu toate acestea, împreună cu colegii directori ai unităților de învățământ am identificat spații în care elevii să își desfășoare cursurile în condiții optime, în două, respectiv, izolat, trei schimburi.

Astfel, la data de 9 septembrie 2024, vom putea începe cursurile cu prezență fizică. La nivelul județului Botoșani nu va exista varianta învățământului on-line la începutul anului școlar.

Îmi doresc ca, cu sprijinul autorităților locale, în timp cât mai util, cu respectarea termenelor propuse, fiecare copil să învețe în spații moderne și sigure, în corpuri de clădire reabilitate la standarde europene, care să asigure un mediu menit să-i inspire și să-i motiveze în dezvoltarea lor”, a spus Bogdan Suruciuc.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata