parlamentare sus
achitei top

Bebelus de 10 luni din Botosani suspect de coronavirus

0 164

Un bebeluş în vârstă de zece luni din judeţul Botoşani este suspect de îmbolnăvire cu coronavirus, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, şeful Secţiei de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati”, Valentina Morcov. Potrivit acesteia, mama copilului ar fi revenit de curând din Italia, iar după ce a a ajuns în ţară, a plecat de acasă. În prezent, bebeluşul se află în spital alături de tatăl său. „Urmează să facă o anchetă, să o găsim, să aflăm care este situaţia. Noi ştim deocamdată de la tată că a venit acasă, nu avea simptome, dar copilul acum, prezentând simptome respiratorii, trebuie să fim foarte atenţi şi să infirmăm sau să confirmăm posibilitatea de a fi contactat virusul”, a afirmat Valentina Morcov, citează Agerpres. Ea a adăugat că, în momentul de faţă există alte şase persoane, venite din diferite state europene, suspectate că ar fi contactat coronavirusul. „Lucrurile evoluează foarte rapid. De unde aveam câte 3-4 săptămâna trecută, astăzi aveam şapte. Numărul creşte exponenţial. Nu sunt manifestări grave. Deocamdată avem foarte uşoare şi doar în fază de suspiciune”, a precizat medicul de la Secţia de Boli Infecţioase. În judeţul Botoşani a fost confirmat, până în prezent, un singur caz de îmbolnăvire cu coronavirus.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata