parlamentare sus
achitei top

Bărbat scos mort de pompierii botoșăneni dintr-o fântână

0 139

În această dimineață, pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină pentru a scoate un bărbat care a căzut într-o fântână adâncă de cca. nouă metri de pe un câmp din satul Ipotești, comuna Mihai Eminescu.

În vârstă de 79 ani, acesta lucra la o stână din apropierea fântânii. Colegii lui au sesizat lipsa în jurul orei 08.30 și au început să îl caute. Și-au dat seama că poate fi în fântână deoarece câinele bătrânului, care îl însoțea peste tot, se agita în jurul acesteia. Deoarece fântâna era adâncă, au solicitat sprijinul pompierilor pentru a-l aduce la suprafață. Apelul de urgență a fost înregistrat puțin după ora 09.00. La fața locului s-au deplasat pompierii militari de la Detașamentul de Pompieri Botoșani, cu accesorii specifice, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. Într-un timp foarte scurt, trupul bătrânului a fost adus la suprafață. Din nefericire, echipajul medical aflat la fața locului a constatat decesul.

 

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata