Bărbat sancționat cu 3.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor privind protecția animalelor

0 185

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția animalelor au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, din Darabani a abandonat un câine, în zona unei parcări din orașul Darabani. Acesta a adus animalul, de talie mică, într-un sac, apoi l-a lăsat în locul respectiv.

 

În urma verificărilor efectuate a fost stabilită identitatea bărbatului, iar față de acesta a fost dispusă măsura sancționării contravenționale, cu amendă în cuantum de 3.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind protecția animalelor.

 

Reamintim faptul că stăpânii animalelor au obligația de a steriliza și microcipa câinii din rasa comună și metișii, precum și obligația de a le asigura acestora un adăpost corespunzător, hrană și apă suficente, îngrijire, atenție și asistență medicală.

 

Nerespectarea acestor obligații constituie contravenții și se pedepsesc cu amendă de la 3.000 la 12.000 d

e lei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata