Bărbat reținut după ce a înjunghiat două persoane. Polițiștii au făcut percheziții la domiciliul acestuia

0 129

Polițiștii Secției de Poliție Rurală nr.9 Vlăsinești au reușit să probeze activitatea infracțională a unui bărbat, de 44 de ani, din comuna Vorniceni, care ar fi lovit cu un cuțit, doi consăteni, apoi ar fi ascuns arma în curtea sa.

 

Din cercetări, a reieșit faptul că la data de 14 septembrie a.c., în timp ce bărbatul, de 44 de ani, se afla în drumul public, din localitatea Vorniceni, pe fondul unor discuții în contradictoriu cu doi consăteni, de 42 și 37 de ani, i-ar fi lovit pe aceștia, cu un cuțit, provocându-le leziuni fizice ce necesită pentru vindecare, peste 20 de zile de îngrijiri medicale.

 

La data de 16 septembrie 2022, polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, la locuința bărbatului bănuit de comiterea faptei, prilej cu care, într-o zonă cu vegetație, din curte, a fost identificat și ridicat în vederea continuării cercetărilor, un briceag cu o lamă de 6 cm.

 

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și, ulterior, arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și lovire sau alte violențe, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata