parlamentare sus
achitei top

Bacalaureat : Miercuri se afiseaza rezultatele

0 517

Primele rezultate de la examenul de bacalaureat se vor afişa mâine, 4 iulie, până la ora 12.00, urmând ca eventualele contestaţii să poată fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12.00 – 16.00. Contestaţiile vor fi rezolvate în perioada 5 – 8 iulie, rezultatele finale urmând să fie cunoscute pe 9 iulie. Cei care nu au reuşit să treacă la probele de bacalaureat din această sesiune, dar şi elevii de clasa a XII-a care mai au de suţinut corigenţe sau cei care nu s-au înscris la prima sesiune, mai au şansa de a obţine diploma de bacalaureat în sesiunea din toamnă. Înscrierile la această sesiune au loc în perioada 10-13 iulie sau pe 27 iulie în cazul celor care au promovat examenele de corigenţă.

psd parl jos

Prima probă din sesiune august – septembrie a examenului de bacalaureat va începe pe 20 august, în această zi urmând să se desfăşoare proba scrisă la Limba şi literatura română. Pe 21 august este programată proba la Limba şi literatura română, pe 22 august Proba obligatorie a profilului, iar pe 23 august, Proba la alegere a profilului şi specializării. Probele de competenţe vor începe de pe data de 24 august. Astfel, pe 24 şi 27 august se vor desfăşura probele de evaluare a competenţelor de comunicare orală în limba română, pe 28 august probele de comunicare orală în limba maternă, pe 29 şi 30 august cele de competenţe digitale, în perioada 30-31 august fiind programate şi probele de competenţe lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională. Primele rezultate vor fi aflate de către candidaţi pe data de 1 septembrie, până la ora 12.00, eventualele contestaţii putând fi depuse în aceeaşi zi, până la ora 16.00. Rezultatele finale vor fi afişate pe 6 septembrie.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata