parlamentare sus
achitei top

Avertizare meteorologica valabila pana luni

0 588

Meteorologii au emis, duminică, o nouă avertizare meteo valabilă pentru aproape toate regiunile ţării. Aceasta este valabilă până luni, la ora 15.00.

psd parl jos

       În intervalul menționat va ninge în general moderat cantitativ în Carpații  Meridionali și de Curbură unde se va depune strat nou de zăpadă, iar în estul Transilvaniei și în centrul și sudul Moldovei în după-amiaza zilei de duminică și în prima parte a nopții de duminică spre luni vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare. În dealurile sudice vor fi ninsori și lapoviță, iar în Dobrogea și Câmpia Română ploile se vor transforma temporar în lapoviță și ninsoare.
       Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de până la 45…50 km/h în regiunile estice și sud-estice, iar pe litoral și în zona Carpaților de Curbură rafalele vor fi în jurul a 55 km/h. 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata