Autorii furtului din cutiile securizate eMAG din municipiul Botoșani au fost reținuți

0 167

La data de 26 iulie 2021, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a doi tineri de 18 și 23 de ani, din comuna Orășeni și din municipiul Botoșani, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

 

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că în noaptea de 14 spre 15 iulie a.c., cei doi tineri, ar fi decuplat sursa de energie electrică a sistemului de asigurare al unor cutii securizate de pe strada Octav Onicescu, din municipiul Botoșani și prin forțarea ușilor de acces, ar fi sustras din interiorul acestora, două telefoane mobile și o tabletă, în valoare totală de peste 14.000 de lei.

 

În data de 26 iulie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale, împreună cu cei din cadrul Postului de Poliție Cristești și polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară, la domiciliile persoanelor bănuite de comiterea faptei.

 

În urma activităților desfășurate, la locațiile vizate au fost identificate și ridicate bunurile sustrase din cutiile securizate, precum și alte mijloace materiale de probă.

 

Cei doi tineri au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, urmând ca în funcție de rezultatele acestora să se dispună măsuri legale.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata