parlamentare sus
achitei top

Au fost reluate lucrările pe drumurile județene

0 271

Consiliul Județean Botoșani prin Direcția Județeană de Drumuri și Poduri demarează lucrările de reparații pe drumurile județene programate pentru anul 2020.

psd parl jos

În concordanță cu modelul aplicat anul trecut, și anul acesta județul va fi împărțit pe două zone de lucru, cea de nord și cea de sud, pentru ca lucrările să se poată desfășura concomitent.

Așadar, începând de ieri, utilajele sunt prezente pe următoarele tronsoane de drumuri județene:

PE ZONA DE SUD:

– DJ 208 C Orășeni Deal – Mesteacăn: pe porțiunea cu 3 benzi de circulație (între satul Orășeni Deal și intersecția cu drumul comunal spre Orășeni Schit) se efectuează lucrări pregătitoare în vederea turnării unui covor asfaltic într-un strat ce va asigura continuitatea stratului de asfalt turnat anul trecut;

– DJ 208 H Baisa – Corni: se efectuează lucrări premergătoare turnării covorului asfaltic (reparații fundație drum), urmând ca la finalizarea acestora să fie turnat covor asfaltic în două straturi.

De asemenea, în zilele următoare se vor demara lucrări și pe ZONA DE NORD:

– DJ 292 Dorohoi – Broscăuți: se va turna covor asfaltic într-un strat până la ieșirea din Broscăuți;

– DJ 291 C Hilișeu Horia – Pomârla: se va turna covor asfaltic într-un strat

Pe lângă aceste lucrări de reparații și întreținere, reamintim că au fost semnate contractele și se vor demara și lucrările pentru stabilizarea a doi versanți:

– Consolidare versant şi modernizare DJ 293, Dumeni–Havârna;

– Consolidare versant şi modernizare DJ 296, Roma-Nicșeni.

Aceste două proiecte sunt derulate prin Compania Națională de Investiții.

Conducerea Consiliului Județean Botoșani face toate eforturile și va desfășura toate acțiunile necesare pentru ca și anul acesta să se ducă la îndeplinire toate obiectivele de investiție în infrastructura drumurilor județene, astfel încât cetățenii județului Botoșani vor beneficia de mai mult confort și siguranță în trafic.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata