Atenție șoferi : Amenzile sunt mai mari cu 54%

0 186

Punctul de amendă creşte, începând cu 1 ianuarie 2020, de la 145 lei la 223 lei. Proiectul de lege pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament şi prin care valoarea punctului de amendă era îngheţată şi pentru anul acesta la 145 lei a fost atacat la Curtea Constituţională de către PSD, iar preşedintele nu îl poate promulga până la decizia Curţii.

Proiectul de lege privind modificarea OUG nr. 114/2018, pe care Guvernul Orban şi-a angajat răspunderea în Parlament şi prin care sunt eliminate taxele şi obligaţiile impuse de Guvernul Dăncilă în domeniul bancar, energetic şi al fondurilor de pensii private, a fost contestat luni, atât pe formă, cât şi pe fond, de PSD, la Curtea Constituţională, astfel că nu va nu va putea intra în vigoare înaintea unei decizii a Curţii.Prin urmare, cum proiectul nu poate intra în vigoare, valoarea punctului de amendă se va calcula la 10% din salariul minim brut în vigoare la 1 ianuarie 2020 şi va fi în cuantum 223 lei, reprezentând o majorare de aproape 54% faţă de nivelul actual,.

Amânarea intrării în vigoare a proiectului are ca efect majorarea indemnizaţiilor demnitarilor, care vor creşte o dată cu majorarea salariului minim, şi majorarea cuantumului sporului pentru condiţii vătămătoare de muncă.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata