parlamentare sus
achitei top

Asociația „Susține-i pe cei de lângă tine” este în căutare de spațiu pentru depozitare

0 87

Asociația Susține-i Pe Cei De Lângă Tine este în căutare de spațiu pentru depozitare.

Avem nevoie pentru a putea sorta hainele pe categorii de vârstă, pentru a depozita mobilă, saltele, electrocasnice, alimente de bază, toate acestea pentru a încerca să sprijinim ori de câte ori se poate societatea civilă, familiile aflate în nevoi, copiii de astăzi care sunt viitorul de mâine!

Până acum ne-am străduit să le organizăm cum se poate folosind propriile mașini ca spațiu de depozitare, însă nu se poate lucra eficient în acest mod.

În momentul actual folosim un spațiu provizoriu la care nu avem acces tot timpul, fapt ce îngreunează cu mult desfășurarea activității.

Am încercat să închiriem un spațiu însă prețul fiind mult prea mare decât ne putem permite fiind o asociație nou înființată nu l-am putut lua.

 

Cerem ajutor în mod public dacă este cineva care ne poate ajuta în acest sens.

 

Mulțumesc celor care s-au implicat , se implica și se vor implica ! Fără ajutorul dumneavoastră , Asociația Susține-i Pe Cei De Lângă Tine nu ar putea merge înainte!

 

Cu ajutorul dumneavoastră am reușit să oferim zâmbete familiilor aflate în nevoi.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata