Arhiepiscopia Iașilor reacționează la acuzațiile la adresa unor preoți care i-au dat afară din biserică pe cei vaccinați

0 463

Arhiepiscopia Iașilor a remis un comunicat de presă după apariția informațiilor că unii preoți din județul Botoșani  din mediul rural le-ar fi cerut enoriaşilor vaccinaţi să nu participe la slujbe, iar celor care purtau mască să renunţe la aceasta.

Redăm integral comunicatul

Ieri (22 noiembrie), doamna Monica Adăscăliței, director al DSP Botoșani, a lansat în spațiul public o serie de acuzații la adresa unor preoți din județul Botoșani care ar fi scos din biserici enoriași vaccinați, cărora le-ar fi atras atenția să nu poarte mască. Evident, dacă s-ar dovedi că este adevărat acest lucru, ar fi de o gravitate extremă. Am încercat să o contactăm pe doamna director pentru a ne preciza care sunt acei preoți și care sunt dovezile care îi încriminează. Din păcate, nici până la această oră dumneai nu a găsit timp pentru a se întâlni la birou cu reprezentații Protopopiatului Botoșani și ai Centrului Eparhial Iași. Telefonic, a furnizat, din memorie, câteva nume, dar din verificările noastre nu s-a confirmat, până acum, nici una dintre acuzații.

Înțelegem dorința presei de a fi promptă cu preluarea unor astfel de declarații, cu potențial de mare audiență. Ne-a îndurerat însă faptul că s-au făcut generalizări de genul „preoții din Botoșani” – ca și cum toți ar da afară din biserici credincioși. Chiar dacă s-ar adeveri acuzele respective, ele nu sunt deloc reprezentative pentru atitudinea Bisericii, în general, ci reprezintă o nedorită excepție, care ar urma să fie corectată în cel mai scurt timp.

Vizavi de declarațiile doamnei director Monica Adăscăliței, noi nu am putut oferi un punct de vedere oficial fără câteva date concrete, minimale. Exista (există încă) și posibilitatea ca la mijloc să fie o confuzie, cei incriminați să nu fie, de fapt, preoți ai Arhiepiscopiei Iașilor. Ar putea nici măcar să nu fie de confesiune ortodoxă.

Noi așteptăm, în continuare, ca doamna director Monica Adăscăliței să precizeze care sunt acei preoți menționați în sesizările care ar fi fost primite la DSP Botoșani și, mai ales, care sunt probele video care îi încriminează. Întotdeauna am avut toată deschiderea pentru a colabora pentru clarificarea unor aspecte problematice cu instituțiile statului. Dar se împlinesc 24 de ore de când aceste acuzații neprobate circulă în spațiul public și e firesc să se ridice tot felul de semne de întrebare în mintea oricărui om onest, iubitor de adevăr.

Pr. Cons. Constantin Sturzu

purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Iașilor

 

 

 

 

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata