Anul universitar a început la Botoșani în prezența rectorului Tudorel Toader

0 509

Deschiderea anului universitar a avut loc și la Botoșani. Evenimentul a avut loc în Aula Colegiului Național „A. T. Laurian” iar la deschidere au participat Tudorel Toader, rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Mihaela Onofrei, prorectorul UAIC, Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, Cosmin Andrei, primarul municipiului.
„Anul trecut, când am inițiat acest demers, foarte puțini credeau în el, pornind de la faptul că e un demers politicianist și până la faptul că este doar o vorbă aruncată în vânt. Noi, adică actualul primar al municipiului, Cosmin Andrei, echipa de parlamentari social-democrați, eu și ceilalți colegi de partid, domnul rector Tudorel Toader, chiar am crezut că acest demers va avea o finalitate și că va veni în sprijinul tinerilor botoșăneni care nu-și permit să plece la studii departe de casă. Am crezut și credem că Extensiunea de la Botoșani a Universității „Alexandru Ioan Cuza” va crește de la an la an. Orice început e greu, dar atunci când pui „oamenii pe primul loc” totul este realizabil și așa cum am reușit să „urnim lucrurile” pentru a pune Botoșaniul pe harta universitară a țării, sunt convinsă că vom reuși să transformăm această Extensiune într-un centru de excelență al Universității „Alexandru Ioan Cuza”. Știu că nu va fi ușor, dar cu multă muncă din partea noastră, dar și din partea dumneavoastră, a primei de generații de studenți la Botoșani, sunt convinsă că vom reuși și vom demonstra din nou că suntem „oamenii faptelor bune”.
Acest deziderat nu ar fi fost dus la îndeplinire fără deschiderea și implicarea domnului rector prof. univ. dr., Tudorel Toader, și fără sprijinul, atât al domnului primar Cosmin Andrei cât și a domnului deputat Marius Budăi, fost ministru al Muncii.
Doamnelor și domnilor profesori universitari vă urez „Bine ați venit la Botoșani”, iar primei generații de studenți le doresc mult succes!” a spus Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

La Botoșani au fost acreditate specializările:

  • Finanțe bănci – studii universitare de licență ID – 25 de locuri cu taxă
  • Administrație publică – studii universitare de licență ID – 25 de locuri cu taxă
  • Retorica discursului științific, literar, jurnalistic, publicitar și electoral – studii universitare de master – învățământ cu frecvență – 9 locuri la buget și 16 cu taxă
  • Drept privat – studii universitare de master – învățământ cu frecvență – 10 locuri la buget, 15 locuri cu taxă

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata