parlamentare sus
achitei top

Anchetați de polițiști după ce s-au urcat beți la volan

0 249

La data de 19.05.2020, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe raza localității Broscăuți a avut loc un accident rutier, iar conducătorul auto este posibil să se afle sub influența băuturilor alcoolice.

psd parl jos

Cu ocazia deplasării la fața locului s-a stabilit următoarea situație de fapt:

În locul indicat de apelant, respectiv pe strada Vinului din localitatea Broscăuți, a fost identificat un autoturism avariat, la volanul căruia se afla un bărbat de 45 de ani din aceeași localitate.

Fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, urmând ca în funcție de rezultatul acestora să se propună soluție procedurală.

 

 

 

La data de 19.05.2020, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești, au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe raza localității Avrămeni, o persoană, care este posibil să se afle sub influența alcoolului, conduce un autoturism pe drumul public.

Echipajul direcționat la fața locului, a interceptat în trafic autoturismul care corespundea descrierii efectuate de apelant, ocazie cu care au stabilit identitatea conducătorului auto în persoana unui tânăr de 32 de ani din comuna Avrămeni.

Fiind testat cu aparatul alcooltest valoarea rezultată a fost de 0, 43 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

 

La data de 19.05.2020, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe raza orașului Săveni, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 32 de ani din aceeași localitate.

Întrucât emana halenă alcoolică s-a procedat la testarea cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a refuzat prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de acesta se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz de prelevare de mostre biologice de sânge, urmând ca în funcție de rezultatul acestora să se propună soluție procedurală.

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata