Amenzi date de politistii locali pentru constructii ilegale
În conformitate cu prevederile art.8 din Legea nr.155/2010 – Legea Poliției Locale și art.27 din H.G. nr.1332/2010 „Regulamentul de organizare şi funcţionare a Poliţiei Locale”, în domeniul disciplinei în construcţii poliţiştii locali desfăşoară următoarele activităţi:
Constată contravenţii în cazul nerespectării normelor privind executarea lucrărilor de construcţii şi stabilesc măsurile necesare intrării în legalitate, în condiţiile legii,
Verifică existenţa autorizaţiei de construire şi respectarea documentaţiei tehnice autorizate pentru lucrările de construcţii.
În perioada 01.01.-10.08. 2017 Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcţii şi afişaj Stradal au efectuat controale cu privire la respectarea disciplinei în domeniul execuţiei lucrărilor de construcţii pe raza municipiului Botoşani la 57 de obiective, constatând următoarele:
Un număr de 48 de obiective au fost executate fără a deţine autorizaţie de construire .
Un număr de 9 obiective au fost executate cu nerespectarea autorizaţiei de construire.
La obiectivele executate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea autorizaţiei s-au aplicat sancţiuni contravenţionale în cuantum total de 112.500 lei şi s-au dispus următoarele măsuri: oprirea lucrărilor şi intrare în legalitate.
Controalele au fost efectuate pe zone, în baza planurilor de muncă aprobate de Primarul municipiului Botoşani şi controale din oficiu.
Începând cu data de 01.07.2017 cuantumul contravenţiilor prevăzut de art.26, din Legea nr.50/1991,republicată este:
Între 1.000 lei şi 100.000 lei pentru executarea sau desfiinţarea totală ori parţială fără autorizaţie de construire a lucrărilor de către investitor şi executant .
Între 50.000 lei şi 100.000 lei pentru executarea sau desfiinţarea lucrărilor cu nerespectarea autorizaţiei de construire şi a prevederilor proiectului tehnic.
Având în vedere cuantumul mare al amenzilor pentru nerespectarea autorizaţiei de construire şi a prevederilor proiectului tehnic , respectiv minimul amenzii este de 50.000 lei, atragem atenţia investitorilor şi executanţilor ca la execuţia lucrărilor de construire să respecte întocmai autorizaţia de construire şi prevederile proiectului tehnic.
În continuare poliţiştii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcţii şi Afişaj Stradal vor desfăşura acţiuni de control pe zone pentru identificarea lucrărilor la obiectivele care nu respectă autorizaţia de construire şi prevederile proiectului tehnic.