Alți 52 de pompieri din Botoșani pleacă în sprijinul oamenilor afectați de inundații din județul Galați

0 175

Alți 52 de pompieri de la subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani merg în județul Galați să-i ajute pe oamenii afectați de inundații să se întoarcă la casele lor, cât mai curând. Aceștia au plecat în misiune, în urmă cu puțin timp.

 

Alături de colegii de la alte 21 de inspectorate județene pentru situații de urgență (AB, AR, BH, BN, CJ, GJ, HD, MM, MS, SJ, SM, SB, TM, VL, BIF, BV, PH, SV, CS, DJ și MH) și de la Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești, salvatorii botoșăneni vor continua efortul comun pentru înlăturarea efectelor produse de inundații.

 

Aceștia sunt pregătiți să își desfășoare activitatea cel puțin patru zile. Printre misiunile care le vor fi încredințate amintim: evacuarea mâlului din locuințe, curți și subsoluri, curățarea drumurilor locale de aluviunile aduse de ape și evacuarea bunurile cetățenilor.

 

În semn de solidaritate fața de oamenii afectați de inundații și sprijin pentru de echipele de intervenție, prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, a fost prezent la sediul ISU Botoșani și a transmis un mesaj de încurajare pompierilor. Acesta a subliniat importanța efortului continuu în gestionarea situațiilor de urgență.

 

Este a doua misiune a pompierilor din Botoșani în zonele afectate de inundații. În perioada 19 – 22 septembrie a.c., 32 de salvatori botoșăneni au intervenit pentru evacuarea apei și mâlului din peste 60 de gospodării, case și anexe de pe străzile Valea Satului, Aleea Privighetorii și George Coșbuc din localitatea Slobozia-Conachi. Totodată, au făcut tot posibilul pentru a salva și bunurile oamenilor. Au mai acționat și pentru curățarea drumurilor locale de aluviunile aduse de ape și încărcarea deșeurilor.

 

Pe lângă înlăturarea efectelor inundațiilor, pompierii botoșăneni au oferit și suport emoțional oamenilor afectați, jucării și dulciuri pentru copii.

 

simio cosma

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență monitorizează constant situația pentru a se asigura că toate măsurile necesare sunt implementate eficient în gestionarea misiunilor din zona afectată.

 

 

 

Informare preventivă

 

 

 

În fața naturii dezlănțuite fiecare dintre noi trebuie să știe cum să reacționeze, iar cele mai importante sunt măsurile de protecție, luate din timp. Așadar, aveți grijă să curățați șanțurile și rigolele de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale. Nu aruncaţi peturi, alte ambalaje sau resturi vegetale în albiile apelor curgătoare și nici în şanţurile sau canalele de colectare a apei.

 

În cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, facem apel la cetățeni să nu le traverseze și să nu se apropie de malurile acestora.

 

Pe platforma Naţională de Pregătire pentru Situaţii de Urgenţă “FII PREGĂTIT” pot fi consultate ghidurile special create pentru a afla cum vă puteţi proteja în diverse situaţii de urgenţă, generate de fenomene meteo extreme.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata