locale psd
locale sus

Alexia are nevoie de ajutor pentru ședințele de kinetoterapie

0 1.021

Alexia are nevoie de ajutor pentru ședințele de kinetoterapie!

Va fi organizată o strângere de fonduri pentru Alexia Tudose, fetița căreia i-au fost reatașate ambele brațe, la Festivalul Floarea Albastră, realizat de Primăria și Consiliul Local din comuna Mihai Eminescu, județul Botoșani, în acest weekend. Sâmbătă, 27 mai, va urca pe scenă chiar Alexia, alături de Alina Eremia, Anna Lesko și Dianna Rotaru.

Strângerea de fonduri vine ca o urmare a retragerii clinicii din Botoșani care a anunțat la finalul lunii ianuarie că o va sprijini gratuit în procedurile de recuperare. Tatăl Alexiei, Florin Tudose, spune că această clinică și-a retras ajutorul imediat ce au apărut materialele din presă și, astfel, „promisiunile făcute publice nu au fost onorate”.

Alexia face kinetoterapie între patru și șase ore pe zi, contra cost, însă la o altă clinică, iar sumele nu sunt neglijabile și devin din ce în ce mai greu de suportat. Ea face exerciţii şI acasă, folosind un aparat costisitor achiziţionat de părinţi din ajutoarele primite până acum Putem fi alături de fetița care a supraviețuit cruntului accident prin participarea la strângerea de fonduri organizată în cadrul festivalului de pe 27 și 28 mai, sau să doneze în contul deschis pe numele ei ROBTRLRONCRT0633030701.

 

În intervenţia pentru a salva viaţa Alexei au fost implicaţi 10 medici, 8 asistente medicale, 4 infirmiere şi doi brancardieri de la Spitalul de copii “Sf. Maria” din Iaşi. Pe 17 decembrie anul trecut, autocarul în care se aflau mai mulţI copii, membri ai unui ansamblul folcloric şcollar, s-a răsturnat într-o curbă la intrarea în municipiul Paşcani. Aceştia veneau de la Botoşani şi se îndreptau către Ialomiţa. Cea mai grav rănită în urma accidentului a fost fata în vârstă de 16 ani, Alexia.

Sursa ziarul de Iași.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata