locale psd
locale sus

Alexandra Huțu: „Se semnează contractele celor 24 de proiecte de creștere a eficienței energetice din județul Botoșani aprobate la finalul anului trecut și vor începe altele noi”

0 474

Deputatul social-democrat botoșănean Alexandra Huțu membru în Comisia pentru mediu și echilibru ecologic a anunțat astăzi că cele 20 de localități din județul Botoșani au început semnarea contractelor cu Administrația Fondului pentru Mediu pentru cele 24 de obiective care prevăd eficientizarea energetică a clădirilor publice. Este vorba de municipiul Botoșani și Dorohoi, orașele Flămânzi și Darabani, comunele Albești, Avrămeni, Copălău, Coțușca, Havârna, Hilișeu-Horia, Hlipiceni, Hudești, Lozna, Mileanca, Păltiniș, Răchiți, Rădăuți-Prut, Răuseni, Roma și Todireni.

Odată cu finalizarea acestor proiecte, majoritatea fiind unități de învățământ și clădiri anexe, săli de sport, dar și sedii de primării, se va realiza o îmbunătățire considerabilă a izolației termice prin modernizarea și anveloparea clădirilor. De asemenea vor fi achiziționate echipamente de încălzire și răcire inteligente, sisteme de ventilație, corpuri de iluminat eficiente energetic. Beneficiile se vor resimți imediat, de la reducerea consumului de energie, la scăderea costului facturilor la electricitate și încălzire, până la creșterea calității aerului și protejarea mediului înconjurător. Îi încurajez pe toți primarii din județul Botoșani să depună proiecte în continuare, mai ales că alocările financiare au crescut față de anul trecut și urmează ca AFM să deschidă o nouă sesiune în care se pot depune proiecte de investiții pentru eficientizare energetică a clădirilor publice”, a declarat deputatul PSD Alexandra Huțu.

Programele de finanțare aprobate pentru acest an, care sunt gestionate de Administrația Fondului pentru Mediu cuprind 15 domenii și anume:

 

  1. SISTEME FOTOVOLTAICE
  2. RABLA CLASIC
  3. RABLA PLUS
  4. CASAREA AUTOVEHICULELOR UZATE
  5. MICROBUZE ELECTRICE
  6. PRIMA CONECTARE- PNRR
  7. REALIZARE A PISTELOR PENTRU BICICLETE
  8. EFICIENȚĂ ENERGETICĂ ÎN CLĂDIRI PUBLICE
  9. FABRICI DE RECICLARE- PNRR
  10. RABLA PENTRU ELECTROCASNICE
  11. EDUCAȚIA ȘI CONȘTIENTIZAREA PUBLICULUI PRIVIND PROTECȚIA MEDIULUI
  12. COLECTARE SEPARATĂ A DEȘEURILOR
  13. APĂ CANAL
  14. DECONTAMINAREA SITURILOR CONTAMINATE
  15. GRĂDINI URBANE

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata