locale psd
locale sus

Alesul liberal, Maricel Maxim: „Poate reușim, noi liberalii, să revenim cu picioarele pe pământ”

0 601

Bustul lui I.C. Brătianu pe care consilierul liberal Maricel Maxim a dorit să fie amplasat în Parcul Junior a fost amplasat lângă sediul PNL .

După ce în mandatul trecut aleșii locali au respins de mai multe ori proiectul alesului local acesta a optat pentru curtea sediului partidului pentru ca „liberalii, să revenim cu picioarele pe pământ”.

„I.C Brătianu, primul președinte al PNL a fost co-fondator al partidului. Mi-am dorit să aducem un omagiu acestui om politic și am comandat un bust care nu a fost agreat de o parte dintre colegii din consiliul local pentru a fi montat într-o locație publică. Mai exact în Parcul Junior, unde există deja bustul lui Ion Pillat, nepotul său. Neavând astfel acordul consilierilor locali pentru a-l monta în zona respectivă, am decis să îl montăm în curtea Partidului Național Liberal. (…) Poate reușim, noi liberalii, să revenim cu picioarele pe pământ, adică să repunem bazele partidului pe principiile și valorile așa cum au fost ele creionate la început”, a declarat Maricel Maxim.

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata