parlamentare sus
achitei top

Alegeri locale: Cererile pentru urna mobila se depun sâmbătă

0 102
Biroul Electoral de Circumscripție Județean (BECJ) Botoșani informează
alegătorii care nu se pot deplasa la sediul secției de votare din
cauză de boală sau invaliditate că pot solicita să voteze prin
intermediul urnei speciale.Potrivit Hotărârii 81/2020 a Biroului Electoral Central, cererile
pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale
pot fi depuse doar de persoanele care au domiciliul sau reședința în
localitatea în care se află secția de votare.

Cererea se depune numai la secția de votare la care este arondat
imobilul unde solicită să se deplaseze urna specială, în preziua
votului – 26 septembrie 2020, între orele 18.00-20.00.

Solicitarea poate fi depusă prin intermediul oricărei persoane,
trebuie formulată în scris, tehnoredactată sau întocmită olograf,
trebuie să fie datată și semnată de către alegătorul care solicită
urna specială și va cuprinde obligatoriu: numele, prenumele, codul
numeric personal, domiciliul sau reședința, seria și numărul actului
de identitate.

Totodată, alegătorii care sunt internați într-o unitate sanitară
publică sau privată, cămin pentru persoane vârstnice ori alte asemenea
așezăminte sociale publice sau private, pot solicita exercitarea
dreptului de vot prin intermediul urnei speciale, numai dacă au
domiciliul sau reședința în localitatea pe raza căruia se află
unitatea respectivă.

“Dacă se solicită exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei
speciale de mai mult de 200 de persoane internate, conducătorii
unităților respective asigură depunerea cererilor de votare prin
intermediul urnei speciale, în preziua votării – 26 septembrie 2020,
între orele 18.00-20.00, la secțiile de votare din localitatea sau
sectorul în care se află unitatea respectivă, stabilite prin hotărâre
a biroului electoral de circumscripție comunală, orășenească sau
municipală pe raza căreia se află imobilul unde acestea sunt
internate”, a precizat preşedintele BECJ Botoşani, judecătorul Mihai
Condurache.

 

 

 

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata