Adina Ghervase, şoferiţa care a omorât patru muncitori ai Citadin, riscă ani grei de închisoare. Procesul a început la Tribunalul Iaşi
Adina Iuliana Ghervase, şoferiţa care a ucis patru muncitori ai Citadin Iaşi, risca ani grei de închisoare.
Unul dintre muncitori era din Albești. Ioan Cojocaru avea 54 de ani și era din satul Buimăceni, comuna Albești, județul Botoșani și se afla împreună cu ceilalți bărbați la muncă.
Conform bzi.ro, potrivit legii, aceasta ar putea sta după gratii cel puţin 25 de ani sau chiar toată viaţa sa.
Dosarul tinerei a intrat pe rolul Tribunalului Iaşi şi astfel procesul a început. Vă aducem aminte că şoferiţa este acuzată de săvârşirea infracţiunii de omor calificat, după ce la jumătatea lunii iunie se afla la volanul unui autoturism marca Alfa Romeo, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers din cauza vitezei, a lovit o casă, iar mai apoi s-a oprit într-un grup de angajaţi ai Citadin. Important de precizat este faptul că Adina Iuliana Ghervase avea o alcoolemie de 0.42 mg/l alcool pur în aerul expirat.







