Actorii Teatrului „Mihai Eminescu” vor participa la Festivalul Internațional de Arte TRANS/MISSIONS – THREE SEAS INITIATIVE’22 din Polonia

0 177

Actorii Teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani s-au întors recent de la Constanța, unde au jucat spectacolul „Eroine” în regia lui Andrei Măjeri, la SEAS – Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului. Spectacolul, prezentat vineri, 5 august 2022, pe scena din Parcul Arheologic din Constanța, s-a bucurat de un real succes, publicul numeros prezent la spectacol aplaudând la final minute în șir prestația actrițelor botoșănene. În public a fost prezentă și Aura Corbeanu, vicepreşedinte executiv al Asociației UNITER – Uniunea Teatrală din România, care a venit special pentru acest spectacol.

Actorii botoșăneni se pregătesc de o nouă deplasare, de data aceasta în Polonia. Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani va participa, cu spectacolul „Bocitoarele vesele” în regia lui Alexandru Vasilachi la Festivalul Internațional de Arte TRANS/MISSIONS – THREE SEAS INITIATIVE’22 care va avea loc la Rzeszow (Polonia) în perioada 19 -28.08.2022. „Bocitoarele vesele” vor urca pe scena festivalului în data de 25 august 2022.

„Bocitoarele vesele” este o realizare artistică totală, dar mai ales unicat în România. Este singurul spectacol în care tradiţiile arhaice şi geto-dacii reuşesc să intre în lumea lui Shakespeare. „Totul a pornit de la o idee din una din piesele lui Shakespeare, „Mult zgomot pentru nimic“. Eu am mai făcut încercări de a adapta texte din Shakespeare la legendele noastre, la folclorul nostru. Pe de altă parte, cunoscând trupa Teatrului „Mihai Eminescu“, mi-am dorit să aduc în prim-plan o echipă de fete care poate trece de la dramatic, de la tragic, aşa cum sunt bocitoarele, la o situaţie comică, plină de viaţă – de unde şi veselia din spectacol. Iată că Shakespeare ne dă posibilitatea să ne „jucăm“ cu textele sale… Totul se construieşte pe ideea veşniciei. Liniile de dragoste din opera lui Shakespeare arată tocmai raporturile de dragoste veşnică dintre oameni. Spectacolul este construit cu ecouri care vin de la daci, cu felul lor de a fi, cu îndeletnicirile lor, cu cântecele lor. Tot ceea ce am moştenit noi din folclor vine tocmai din măreţia acestui popor. Se află la mijloc, în spectacol, un colaj din cele mai puternice linii de dragoste pe care ni le-a oferit marele dramaturg!”, regizorul Alexandru Vasilachi, managerul Teatrului „Mihai Eminescu”.

„Bocitoarele vesele“ a fost considerat un spectacol total în special de spectatori, a umplut sălile de spectacole, ori de câte ori a fost pus în scenă și s-a bucurat și de aprecierea criticilor și de numeroase premii pe plan internațional.

„Bocitoarele vesele” a primit 4 premii la Festivalul Internațional de Comedie „Aplauzele de Aur ale Bucovinei” de la Cernăuți. „Cel mai bun spectacol”, „Cea mai bună regie”, „Cel mai bun scenariu” şi „Cea mai bună coregrafie”.

Dramatizarea și regia artistică sunt semnate de Alexandru Vasilachi, scenografia este realizată de Mihai Pastramagiu, iar coregrafia și ilustrația muzicală sunt realizate de Victoria Bucun.

Din distribuție fac parte Marius Rogojinschi, Cezar Amitroaei, Dana Bucătaru, Lidia Uja, Irina Mititelu, Gheorghe Frunză, Narcisa Vornicu/ Lenuș Moraru, Crenola Muncaciu, Silvia Răileanu, Sorin Ciofu, Ella Nistor, Bogdan Muncaciu, Gina Pătraşcu Zamfirache, Ioan Creţescu, Cristina Gheorghe, Dragoş Radu, Lorena-Petronela Chiribuţă, Răzvan Amitroaei, Alexandra Vicol/ Anastasia Șoptică și Volin Costin.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata