Acțiune a polițiștilor de la Rutieră în zonele în care s-au înregistrat accidente pe trecerile de pietoni 

0 229

La data de 1 februarie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au ca principale cauze generatoare, consumul de alcool sau alte substanțe, precum și neacordarea priorității de trecere pietonilor care au acest drept.

 

simio cosma

În cadrul activităților desfășurate au fost constituite filtre rutiere pe principalele artere ale municipiului Botoșani, în zonele în care au fost înregistrate accidente ruitere produse ca urmare a neacordării priorității de trecere pietonilor care aveau acest drept.

 

Totodată, polițiștii au controlat peste 80 de autovehicule și au efectuat 43 de testări cu aparatul etilotest, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 6.000 de lei și au fost reținute 6 permise de conducere,

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata