A inceput plantarea florilor in municipiu. Politia locala solicitata sa previna furtul florilor
Din această săptămână a fost demarată operaţiunea de plantare a florilor în municipiul Botoşani. Licitația de anul acesta pentru achiziția de flori în municipiu a fost câştigată de firma care s-a ocupat şi anul trecut de acestă activitate. „În urma atribuirii licitației pentru plantarea florilor, firma Pronto Edil cea care a câștigat licitația a început lucrările în municipiul Botoșani, care presupun plantarea a 57.600 de răsaduri mici și 2.600 de flori la ghivece în amplasamentele pe care le-am înfrumusețat și anii trecuți”, a declarat Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani. Valoarea licitației a fost de 135.000 de lei fără TVA, sumă în care au fost prinse și 620 de crizanteme de vor fi plantate în toamnă. De asemenea, în contract sunt incluse și trei operațiuni de udare a acestor flori. Şi pentru că unele persoane consideră că se pot servi gratis din florile plantate a fost solicitat sprijinul poliţiei locale care să prevină aceste furturi. „Odată cu operațiunea aceasta de plantare am făcut și o adresă către Poliția Locală prin care le aducem la cunoștință faptul că s-au plantat aceste flori și că ar trebui să acorde o atenție deosebită amplasamentelor unde am înfrumusețat zonele orașului pentru că sunt și incidente neplăcute, se fură destul de multe flori cu tot cu ghiveci, cu tot cu rădăcină, s-au furat bulbi de lalele în perioada anterioară din sensul giratoriu din Grivița. Am mai avut incidente neplăcute și la Casa Tineretului”, a completat Cosmin Andrei.