VIDEO Mii de vizitatori la Târgul Expozițional de la Popăuți. Artiști de seamă, concursuri cu animale de rasă, bucate alese și distracție
Fermierii botoșăneni au venit cu rezultatele muncii și investițiile lor la Târgul Expozițional de la Popăuți, evenimentul fiind un succes, numărul vizitatorilor depășind zece mii, întrecând chiar și așteptările organizatorilor. De altfel a fost nevoie de intervenția mai multor echipaje de poliție pentru a se dirija traficul, miile de mașini fiind parcate atât pe marginea drumului național pe mai mulți kilometri cât și pe un teren de lângă stațiune. La Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor – Popăuți a avut loc cea de-a XIV–a ediție a Târgului de Ovine Pielicele Karakul, Taurine și Produse Tradiționale. Târgul a fost organizat de Asociația Moldoovis, Asociația crescătorilor de taurine și Primăria Răchiți cu sprijinul APIA, AFIR, Direcția Agricolă, Oficiul Județean pentru Zootehnie, Prefectura Botoșani.
Evenimentul a reunit cei mai importanți fermieri, producători, procesatori și crescători de animale din județul Botoșani.
Au răspuns invitației lansate de Ionică Nechifor, președintele Asociației Moldoovis, și au participat la acțiunea de duminică prefectul Sorin Cornilă, deputatul liberal Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani, senatorul PSD Lucian Trufin, vicepreședintele comisiei de agricultură din Senat, directori de instituții și primari din județ.
De duminică se poate vizita muzeul cu istoria rasei Karakul de Botoșani, creație a Stațiunii de Cercetare Popăuți.
Cei care au ajuns la Târg au văzut expoziții de animale și utilaje dar și demonstrație de tuns oi urmată de o paradă a berbecilor. La invitația organizatorilor au mai răspuns și producători locali de lactate, produse artizanale, patiserie sau alimentație publică. Un moment special a fost concursul berbecilor de rasă, când cei aflați pe primele locuri au primit câte un sac de furaje și suma de 250 de lei. Premiul III l-a primit Ion Agafiței din Vaslui, premiul II SC AgroFruct Iași iar la premiul I, Ionică Nechifor, directorul Stațiunii, a ezitat vrând sa refuze premiul pentru ca a fost câștigat de Nechifor Ionela Claudia, fiica sa. În cele din urmă la insistentele lui Costel Șoptică Nechifor a primit premiul, cu argumentul ca este al fetei, nu al sau personal.
Programul artistic a fost susținut de Marius Zgaianu, Anda Scutelnicu, Elisa Hechelciuc, Grupul Ștefan Vodă din Republica Moldova, Maria Stoianov (R. Moldova), Ansamblul Trei Generații Flămânzi, Ansamblul Doina Costeștilor, Ansamblul Dorulețul (Durnești) și Ansamblul Stejărelul din Tudora.








