Marius Budăi: Domnul Bolojan a vrut să stingă inflația cu benzină. Și acum se miră că focul arde mai tare!
Domnul Bolojan a vrut să stingă inflația cu benzină. Și acum se miră că focul arde mai tare!
Inflația a urcat din nou, la 6,9% în octombrie, față de 6,6% în septembrie. O nouă confirmare că rețeta “salvatoare” promovată cu atâta dârzenie de domnul Bolojan și aplaudată frenetic de fanii dumnealui nu a rezolvat problemele României, ci le-a agravat.
În plină criză energetică internațională, cu războiul din Ucraina și tensiunile din Orientul Apropiat, domnul Bolojan a considerat că este momentul potrivit să majoreze TVA-ul și accizele la carburanți. Adică exact taxele care se adaugă peste scumpirile internaționale și împing în sus costurile întregii economii. O strategie “remarcabilă”! Când prețurile cresc, domnul Bolojan mai pune o taxă. Când economia încetinește, mai taie și din consum. Iar când rezultatele sunt proaste, ni se explică cu tact faptul că sacrificiile au fost necesare.
Astăzi, motorina este cu 43% mai scumpă decât acum un an, iar benzina cu 33%. Scumpirile ajung în transport, în agricultură și, inevitabil, în prețul alimentelor. PSD a avertizat asupra acestor consecințe și vine cu soluții. Propunem ca fermierii să cumpere direct de la pompă motorina necesară lucrărilor agricole, fără TVA și acciză, pentru cei 78 de litri pe hectar declarați la APIA. O reducere de cel puțin 3-4 lei pe litru înseamnă costuri mai mici în agricultură și presiune mai mică asupra prețurilor alimentelor.
Aceasta este diferența dintre două viziuni economice: unii cred că economia se redresează luând mai mulți bani de la oameni și firme, noi, PSD, credem că trebuie să reducem costurile și să protejăm puterea de cumpărare.
Cât despre domnul Bolojan, probabil ne va explica din nou că măsurile sale au fost un succes și că alții sunt de vină. Din păcate, nota de plată pentru austeritatea domnului Bolojan continuă să crească!
Comunicat de presă







