Activități de prevenire desfășurate de polițiști la Colegiul Național “Grigore Ghica” Dorohoi

 

La data de 10 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Botoșani împreună cu cei din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au participat la sesiuni de informare și dialog cu peste 350 de elevi ai Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi, având ca temă prevenirea și combaterea violenței domestice.

 

Discuțiile au vizat formele de manifestare ale violenței domestice, precum și măsurile legale prin care victimele pot fi protejate. Un subiect de interes l-a constituit ordinul de protecție provizoriu, polițiștii explicând în ce condiții poate fi emis și cum contribuie acesta la înlăturarea unui pericol iminent.

 

Curiozitatea elevilor s-a reflectat în numeroasele întrebări adresate polițiștilor, în special cu privire la modul în care sunt sprijinite victimele în timpul intervențiilor, pregătirea polițiștilor pentru gestionarea unor situații cu impact emoțional puternic și măsurile luate pentru verificarea respectării ordinelor de protecție.

 

Răspunsurile au oferit tinerilor o perspectivă asupra complexității acestor intervenții, fiind evidențiate atât pregătirea profesională continuă a polițiștilor, cât și activitățile de monitorizare a respectării măsurilor de protecție.

 

La final, polițiștii i-au încurajat pe elevi să devină multiplicatori ai mesajelor preventive, să recunoască și să nu tolereze comportamentele violente, să încurajeze persoanele aflate în situații de risc, să solicite ajutor și să transmită mai departe informațiile d

obândite.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More