Trei cazuri de rabie confirmate în județul Botoșani

Astăzi, 9.11.2026, în sala „Nicolae Iorga” a Instituției Prefectului Județului Botoșani, a avut loc o ședință a Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB), convocată în urma confirmării, în ultima perioadă, a unor cazuri de rabie pe raza județului. Este vorba despre două cazuri la bovine, în localitățile Hudești și Vorniceni, precum și un caz la un câine, în comuna Sulița.

În cadrul ședinței au fost analizate situațiile apărute și au fost stabilite măsurile necesare pentru limitarea răspândirii bolii, protejarea animalelor și prevenirea oricărui risc pentru populație. Astfel, s-au stabilit zonele de supraveghere și protecție a focarului după confirmarea bolii prin analize de laborator la cazurile suspecte pentru următoarele 30 de zile. Totodată, zonele afectate au fost delimitate și s-au aplicat măsurilor de prevenire a răspândirii bolii, în special prin monitorizarea animalelor, identificarea și vaccinarea antirabică a câinilor și pisicilor.

În deschiderea ședinței, prefectul județului Botoșani, Dan Șlincu, a clarificat rolul CLCB. „Acest comitet este de coordonarea instituțiilor implicate și de stabilirea măsurilor sau a deciziilor corecte, rapide și eficiente pentru prevenirea răspândirii bolilor, de protejare a botoșănenilor și a intereselor economice din județ”, a declarat Dan Șlincu.

Pe de altă parte, prefectul județului Botoșani solicită populației să respecte indicațiile specialiștilor și să anunțe orice suspiciune de rabie. „Trebuie să tratăm orice caz cu maximă seriozitate, atât noi ca autoritate, cât și cetățenii. Siguranța oamenilor și limitarea răspândirii bolii sunt prioritățile noastre. Vom urmări îndeaproape evoluția situației și vom interveni ori de câte ori va fi necesar”, a mai spus prefectul Dan Șlincu.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More