FOTO Casă cuprinsă de flăcări la Știubieni

Un incendiu s-a produs astăzi, în jurul prânzului, într-o casă din localitatea Știubieni. Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări. În momentul producerii evenimentului, proprietarii nu se aflau acasă. O vecină a observat fumul care ieșea din locuință și a sunat la 112 pentru a cere ajutor.

 

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Stației Săveni, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, alături de membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Săveni.

 

Pompierii au constatat că bunurile din două încăperi ardeau și au intervenit rapid pentru a împiedica propagarea flăcărilor la întreaga locuință. Astfel, au fost salvate și protejate de foc restul casei, un depozit de cereale și o altă locuință.

 

Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de aprinderea unor materiale combustibile depozitate pe soba încinsă.

Pentru siguranța dumneavoastră și pentru a vă proteja casa de un posibil incendiu, aveți grijă la modul de exploatare a sistemelor și a mijloacelor de încălzire.

 

▪️Nu așezați materiale combustibile în spaţiile dintre sobă şi perete!

 

▪️ Nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului!

 

▪️ Nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba și evitaţi supraîncărcarea acesteia!

 

▪️ Nu puneți hainele la uscat, pe sobă!

 

▪️ Amplasaţi, în faţa sobelor cu lemne, o cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse sau a jarului, care ar putea incendia materialele combustibile din apropiere.

 

▪️ Nu aprindeți focul cu benzină.

 

▪️Stingeți focul dacă părăsiţi locuința sau înainte de a adormi!